vineri, 12 septembrie 2014

Septembrie 13








Pe urma dorului de El mă intorc cu un an in urmă. Era ziua in care strugurii de pe deal se opreau din copt, calul ce nu mai era in grajd, apleca capul cuminte spre pământ. Butoaiele din ogradă incetau să se mai certe pentru cel mai bun vin. Căruţa fără de cal si fără de stăpân îşi amintea toate drumurile pe unde a umblat. Biciul din cui amuţea. Casa din deal striga după casa din vale. Drumul se oprea din mers. Găleata din fântână ruginea. Copacii din grădină se tânguiau. Râpa se făcea cărare cu flori. Cuptorul nu mai cocea placinte. Poarta nu mai ştia cum o cheamă. Ferestrele casei erau goale. Scările beciului se surpau. Costumul cel bun nu mai încăpea în dulap. Casa gemea.  Câinele părea că e singura fiinţă de pe pământ. Era ziua de rămas bun. Era ziua de împăcat cu noaptea. Era ziua regăsirii cu cei neuitaţi. Era ziua naşterii nefiinţei. Era ziua cernirii.

Astăzi este ziua împăcarii de sine. Astăzi este ziua dorului de nefiinţa ta. Astăzi este pentru tine, dar fără tine, suflet drag!























































Un comentariu:

  1. Ma doare mereu si plang mereu cand citesc asta, si citesc cu drag. Cu drag si cu dor de el. Un dor fara margini si fara leac. Desi acusi...sunt trei ani.

    RăspundețiȘtergere